Echilibrul P/CP                               

 

                                                                       

            Principiul  “ Echilibrul P/CP “,   poate  fi  mai  ușor  înțeles  dacă  ne  reamintim fabula lui Esop cu găina și ouăle de aur.

E povestea unui țăran care, într-o zi, descoperă  în cuibul găinii sale  preferate un strălucitor ou de aur. Mai întâi crede c㠖i  o  farsă  sau  ceva asemănător. Îi vine să-l arunce, apoi se răzgândește, și se duce în târg să-l prețuiască.

Oul e din aur curat! Țăranului nu-i vine să creadă că Dumnezeu i-a pus mâna în cap! E și mai uimit, mai neîncrezător când a doua zi lucrul se repetă. Zi de zi, îndată ce deschide ochii, se repede la cuib și găsește alt ou de aur. Devine putred de bogat; lucrul pare prea frumos pentru a fi adevărat.

Dar odată cu cu averea îi cresc lăcomia și nerăbdarea. I se pare vremea prea lungă să aștepte oul în fiecare zi, și se hotărăște să taie găina, să le ia pe toate dintr-o dată. Dar când o spintecă nu găsește nimic. Nici urmă de vreun ou de aur! – de acum înainte, s-a sfârșit cu ele cine să le mai facă?

Această fabulă implică o lege natural㠖 definiția fundamentală a eficienței. Majoritatea oamenilor privesc eficiența prin prisma paradigmei găinii cu ouăle de aur: cu cât produci mai mult, cu atât ești mai activ, cu atât ești mai eficient.

Însă, așa cum reiese din poveste, eficiența reală depinde de două lucruri: ce anume se produce (ouăle de aur) și bunul de valoare sau capacitatea de  producție (găina).

Dacă adopți  o formulă de viață ce dă întâietate producției fără a ține seamă de capacitatea de producție (producătorul), vei fi curând lipsit de bunul de valoare care este producția.Dacă ne gândim la un restaurant, putem asocia producția cu meniul de mâncăruri și capacitatea de producție cu bucătarii. Dacă patronul acordă prioritate mai mult felurilor de mâncare neglijându-i și subapreciindu-i pe bucătari, curând își va pierde și producția pe care o are. Pe de  altă parte, dacă se concentrează numai pe bucătari  neglijând producția, la puțină vreme le va pierde pe amândouă, din cauza nonprofitului.

Eficiența rezultă dintr-un echilibru – care este  Echilibrul P/CP (producție – capacitatea de producție).