Imaginea despre noi înşine vine deseori din oglinda socială – din paradigma socială curentă sau din opiniile, percepţiile sau paradigmele personale ale celor care ne înconjoară – viziunea despre noi seamănă cu reflecţia distorsionată dintr-o sală de oglinzi deformante.

            “ Nu eşti niciodată punctual! “

            “ Eşti un boem! “

            “ Mănânci ca un porc! “

            “ E atât de simplu! Cum de nu înţelegi? “

            Aceste păreri sunt incorecte şi disproporţionate. De cele mai multe ori sunt proiecţii mai curând decât oglindiri – proiecţii ale grijilor şi deficienţelor caracteriale ale persoanelor “inductive” şi mai puţin reflecţii corecte ale felului nostru de a fi.

            Sigur că nu trebuie să neglijăm total aceste păreri ale celorlaţi, dar nu trebuie să ne poticnim în ele.Trebuie să le analizăm şi să ne dăm seama dacă aşa este sau nu. Dacă afirmaţiile sunt adevărate, ar trebui să o tratăm ca  pe  o experienţă şi să învăţăm din ea pentru viitor. În caz contrar, dacă persoanele respective nu au dreptate, nu trebuie să ne afecteze emoţional sau să ne complexeze.

            Reflectarea     paradigmei     sociale    curente exprimă faptul că suntem   în   foarte   mare   măsură determinaţi de condiţionările la care am fost supuşi şi de condiţiile de viaţă. Pentru că  am   înţeles   puterea covârşitoare  a  condiţionării asupra vieţilor noastre, a spune   că   suntem   determinaţi de ea,   că n-o putem influenţa   în   nici   un   fel,   va   da  o   cu  totul  altă înfăţişare personalităţii noastre.

            O să vă relatez o povestire a unui băiat pe nume Lee Harvey Oswald , care din cauza condiţiilor nefavorabile de viaţă şi a pesimismului său  a avut o viaţă extrem de chinuitoare şi zbuciumată.

  Lee şi-a început viaţa cu toate dezavantajele clasice. Mama lui era o femeie tiranică, fiindu-i greu să iubească pe cineva. Fusese măritată de trei ori, iar cel de-al doilea  soţ divorţase de ea pentru că îl bătea mereu. Tatăl lui Lee fusese al treilea soţ; a murit de stop cardiac cu câteva luni înainte ca Lee să se nască. Din această cauză, mama sa a fost nevoită să lucreze multe ore pe zi, chiar de când era foarte mic.

Ea nu i-a oferit nici afecţiune, nici dragoste, nici disciplină şi educaţie în toţi aceşti ani ai copilăriei. Ba chiar i-a interzis să îi telefoneze la serviciu. Ceilalţi copii nu prea îl băgau în seamă, aşa că mai tot timpul era singur. Era un copil căruia i s-a refuzat copilăria. Era urât şi sărac, needucat şi neiubit. Când avea treisprezece ani, un psiholog de la şcoală a spus că probabil acest copil nici nu ştia semnificaţia cuvântului dragoste. În timpul adolescenţei, fetele nu vroaiau să aibă de-a face cu el şi se bătea mereu cu ceilalţi băieţi.

În ciuda faptului că era inteligent şi că a avut rezultate bune la învăţătură, Lee a renunţat la şcoală în al treilea an de liceu. S-a gândit că va fi altfel acceptat în cadrul marinei militare, care avea reputaţie în ceea ce priveşte formarea unor adevăraţi bărbaţi, şi el a dorit să fie unul dintre ei.Dar problema pe care o avea l-a însoţit şi aici. Ceilalţi marinari râdeau şi îşi băteau joc de el. El s-a luptat, s-a opus autorităţii şi, pentru aceasta, a fost dus în faţa curţii marţiale şi dat afară din marină, cu acuzaţii care îl dezonorau. Şi iată-l la douăzeci de ani, fără nici un prieten. Era mic şi slab. Avea o voce piţigăiată de adolescent. Începea să chelească. Nu avea nici un talent, nici o înclinaţie, nici un simţ al valorii de sine. Nu avea nici măcar permis de conducere.

Încă o dată s-a gândit că poate fugi de probleme şi a mers într-o ţară străină. Dar şi acolo a fost respins.Nimic nu s-a schimbat. S-a căsătorit acolo cu o fată care la rândul ei era copil nelegitim şi a adus-o cu el în America. Curând, şi ea a început să aibă faţă de el aceeaşi atitudine ca toată lumea. I-a născut doi copii, dar el nu s-a bucurat niciodată de statutul şi respectul de care ar trebui să se bucure un tată. Căsnicia lui a început să se clatine. Soţia îi cerea din ce în ce mai multe lucruri, pe care el nu putea să i le ofere. În loc să fie un aliat împotriva lumii atât de crude, aşa cum sperase el, ea a devenit cel mai crunt duşman. Îi căuta mereu ceartă şi a început să îl înşele. În cele din urmă, l-a obligat să plece.

Lee a încercat să să se descurce pe cont propriu, dar se simţea teribil de singur. După multe zile de singurătate, s-a întors  acasă şi a implorat-o să-l primească înapoi. A renunţat la orice mândrie târându-se în faţa ei şi acceptând umilinţele. Ar fi vrut să facă orice i-ar fi cerut ea. În ciuda salariului de mizerie pe care-l avea, i-a adus  78 de dolari în dar, spunându-i să îi cheltuiască aşa cum doreşte. Dar ea a râs de el spunându-i că nu o să poată niciodată să îşi întreţină familia. Şi-a bătut joc de el în faţa celorlaţi, spunându-i că e un ratat. În momentul în care a căzut în genunchi şi a plâns cu amărăciune, întunericul  coşmarului trăit l-a învăluit.

În cele din urmă, a renunţat, nu a mai cerut nimic. Nimeni nu îl dorea. A fost, poate, cel mai respins om al vremii noastre. Eul lui a fost călcat în picioare!

A doua zi era un alt om. S-a trezit, s-a dus la garaj şi a luat o carabină pe care o avea ascunsă acolo.

A luat-o cu el la librăria unde fusese angajat de curând. Şi de la fereastra unui etaj, la puţin timp după prânz, pe 22 noiembrie 1963, Lee Harvey Oswald a tras două gloanţe ucigaşe în preşedintele John Fitzgerald Kennedy. Oswald a sfârşit prin a fi ucis în timp ce era transferat dintr-o închisoare la un oficiu de poliţie de interogare, de patronul unui nightclub din Dallas.

 Penru a avea o imagine pozitivă de sine, trebuie să înţelegi cine eşti şi care sunt ţintele tale în viaţă. Când vorbeşti despre tine în termeni negativi, subconştientul tău acţionează în concordanţă cu ceea ce spui.

O imagine de sine negativă este un obstacol în calea succesului. Ne poate face să ne pierdem din vedere scopurile în viaţă, ne poate face să ne simţim incapabili de a iubi şi de a fi iubiţi şi fără nici o valoare.